Olgabusuioc1′s Weblog

Just another WordPress.com weblog

De Ziua Internaţională a Studenţilor,la Chisinau au cintat Morandi si C.Josan.

Ieri, În Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală a avut loc o amplă acţiune culturală organizată de către Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din R. Moldova.

La 18.00, ora când am ajuns în Piaţă, microfonul a fost preluat de către interpretul de sorginte basarabeană Cătălin Josan, primul megastar al României şi tot primul care a încheiat un contract cu cea mai mare casă de discuri din lume – „Universal music”. Cu puţin înainte, în faţa mai multor mii de spectatori au evoluat 20 de tinere talente – printre care Doiniţa Cociu, Irina Postolachi, Anişoara Balmoş, Cătălina Cărăuş, Valeriu Croitoru, Vlad Codreanu, Diana Grigor ş.a. O altă mare surpriză a fost faptul că pe scena din PMAN a evoluat o foarte populară trupă din România – „Morandi”. Amintim că Uniunea Studenţilor şi Tineretului din Moldova are membri din 29 de instituţii de învăţământ superior şi mediu de specialitate din R. Moldova. În fruntea ei, se află nimeni altul decât cunoscutul om de afaceri Gabriel Stati (preşedinte), iar în cea de director executiv – Eugen Balan, ambii adresând mesaje de salut tineretului studios adunat în piaţă. La manifestare a fost prezent şi Oleg Creţul, campion olimpic la jocurile paralimpice din 2003. Studenţii au participat şi la o tombolă, a cărei miză a fost un automobil de marca „Mazda”. Pe scurt, aseară tinerii au avut parte de o sărbătoare organizată la cele mai înalte standarde.

Advertisement

November 18, 2008 - Posted by | Stiri

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.